Instanța menține interdicția de a părăsi România dată de procurori lui Blejnar

Instanța menține interdicția de a părăsi România dată de procurori lui Blejnar
Publicat: 12/09/2012, 20:32
Actualizat: 28/09/2018, 12:57

Curtea de Apel București menține interdicția de a părăsi România dispusă de procurori în cazul lui Sorin Blejnar, instanța respingând, miercuri, contestația fostului șef al Fiscului față de măsura preventivă luată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în cazul său.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis, în urmă cu o săptămână, prelungirea cu 30 de zile a măsurii interdiciției de a părăsi țara dispusă în cazul fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar, și în cel al fostului șef al Vămilor, Viorel Comăniță, măsuri menținute de instanță.

Măsura preventivă a fost luată în cazul în care fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, este acuzat de DNA că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracțional care ar fi inițiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantități de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În acest caz mai sunt cercetați fostul șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Constanța Dan Secăreanu, fostul șef de cabinet al lui Blejnar, Codruț Marta, soții Radu și Dana Nemeș, Mihai Gulea, Ștefan Pușcașu și Ovidiu Ioan Moldovan.

DNA a instituit sechestru asiguratoriu asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând fostului șef al ANAF Sorin Blejnar, fostului său șef de cabinet Codruț Marta (dat dispărut-n.r.) și fostului director al Autorității Naționale a Vămilor, Viorel Comăniță.

Potrivit Ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 – iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeș și Dana Nemeș ar fi constituit și coordonat o grupare infracțională organizată prin inițierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize și TVA neachitate.

Concret, motorina era achiziționată în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin stațiile de distribuție de carburanți.

În referat, anchetatorii anticorupție arată că gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe paliere, unul dintre paliere fiind denumit de procurori „palierul de protecție”.

Potrivit procurorilor, din acest palier făceau parte fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, Alexandru Codruț Marta (dat dispărut din 25 mai și dat în urmărire internațională din 30 mai – n.r.) și Viorel Comăniță.

Procurorii DNA susțin că, din indiciile obținute, Codruț Marta se baza pentru menținerea în funcție, până la mijlocul lunii aprilie, a lui Sorin Blejnar și Viorel Comăniță pe relațiile deținute de omul de afaceri Emilian Schwartzenberg la nivel guvernamental.

Procurorii anticorupție arată, în documentul citat, că Alexandru Codruț Marta ar fi promis că-l va convinge pe Sorin Blejnar să mai rămână o perioadă la conducerea ANAF în interesul omului de afaceri Radu Nemeș.

Potrivit procurorilor DNA, Nemeș i-ar fi cerut lui Marta ca Blejnar să mai stea „măcar o lună, două, fiind și cu alea vechi pe punctele de finalizare, sunt și altele noi”, pentru că bănuia că „nu îi este chiar indiferent ce se întâmplă în jurul lui”.

Menținerea în funcție a lui Blejnar, arată procurorii, era esențială pentru Radu Nemeș, care intenționa să finalizeze o serie de proiecte și „să demareze mecanisme evazioniste suplimentare”, sens în care Marta și-a manifestat disponibilitatea atât pentru a încerca să-l convingă pe Blejnar să nu demisioneze, cât și pentru a acționa în sensul numirii unei alte persoane obediente, „iar dacă tot vrea neapărat să plece, să pună pe cine trebuie”, conturându-se indicii că cel vizat la acel moment pentru înlocuirea lui Sorin Blejnar, evident în sensul grupării infracționale, era Sorin Florea – comisar general adjunct al Gărzii Financiare.

Procurorii mai arată că, în 5 martie, Codruț Marta s-a întâlnit, în jurul orei 10.10, cu Viorel Comăniță, iar apoi a discutat mai bine de o oră la restaurantul Casa Di David cu Emilian Schwartzenberg. DNA mai notează că, în 7 martie, Emilian Schwartzenberg a stabilit o întâlnire pentru ora 12.00 cu Marta, transmițându-i: „Vin și cu răspunsurile, cred că până atunci cu așa”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Cutremur total pentru fanii Las Fierbinți. Nimeni nu voia să audă trista veste
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×